E deja 8 seara si Sergiu încă nu a venit. Poate l-au prins și acum le spunea tot despre planul lor. Încerca să își alunge gândurile negre și să creadă mai mult în tovarășul lui ce urma să-l însoțească în noua lor viață. Dunărea își unduia agale apele în lumina roșiatică a apusului. Privea atent orice umbră, orice punct ce se ivea pe apă, cu atenția oricărui adolescent ce fuge pentru prima dată de acasă în mijlocul nopții.
- Gata, am sosit - au fost vorbele pe care tovarășul său i le-a înfipt în inimă. A venit barca?
- Nu, încă nu, m-am uitat până aproape de celălalt mal și nu am văzut nimic. Probabil că mai avem de așteptat. Nu te-a văzut nimeni?
- Nu.
Sergiu a observat niște arbuști mai aproape de mal înspre zăvoi, la vreo juma' de kilometru de punctul unde erau și au decis să se mute acolo.
În următoarea oră nu și-au mai spus nimic, tăcerea îi ajuta să își calmeze temerile și să își spună încă o dată că e bine ce fac, totul decurge cum au plănuit și odată ajunși dincolo problemele lor vor dispare.
S-au întâlnit acum 8 luni, pe când Mihai lucra pe un șantier lângă Strehaia, un Bătrân ce abia intrase în Vârsta de Aur își făcea o casă de vacanță acolo. Sergiu a venit spre finalul lucrărilor, alături de o echipă nouă, deoarece Bătrânul voia să o aibă gata până în septembrie. Prietenia lor s-a închegat aproape instantaneu, fiind cei mai tineri dintre muncitori, și cei mai prost plătiți. Duminică, de abia le ajungeau banii de o bere din care trăgeau 1 oră întreagă - timpul lor liber din fiecare săptămână. În timpul acelor pauze și-au povestit viața lor, de când au ieșit din Maternitate și și-au luat posturile în primire în cadrul Comunității. Ca mai toți adolescenții, se gândeau să fugă din țara lor, și, mai tot timpul, discuțiile se învârteau în jurul acestui subiect. Acum, sunt la un pas să își împlinească visul. Mâine, în zori, toate problemele de aici vor dispare și în sfârșit vor trăi și ei ca tinerii din poveștile de dincolo pe care și le spuneau în secret.
Întunericul s-a lăsat de tot, iar luna era acoperită de nori. După toate lucrurile prin care trecuseră, măcar natura ținea cu ei.
- Am făcut niște calcule - rupse la un moment dat Sergiu tăcerea - și am aflat când Bătrânii nu vor mai conduce Comunitățile. Prin 2180, majoritatea va fi alcătuită din oameni ce încă nu au intrat în Vârsta de Argint, și pot modifica toate legile în favoarea lor și a tinerilor ce vor veni după ei.
- Iar începi? Am mai discutat despre asta de o mie de ori. Ca orice generație, și acea din 2180 se va îndrepta spre Vârsta de Aur, nu își vor sacrifica cea mai lungă și mai fericită parte a vieții lor pentru a trăi câțiva ani mai bine. Iar argumentul tău că ei se vor gândi la viitorii tineri, copiii lor, mi se pare pueril. Să te văd cum o să gândești peste 15-20 de ani, nu cred că o să mai susții aberațiile astea.
- Dar tu mi-ai spus că ai citit despre lumea Veche, unde tinerii erau răsfățații planetei, toate eforturile oamenilor se îndreptau spre a le satisface orice își doreau.
- Da, așa e, mă mir și acum cum de oamenii erau așa de lipsiți de egoism și cu așa spirit de sacrificiu. Să te zbați atât pentru generațiile ce îți urmează, mie personal mi se pare ilogic. Cu timpul însă, le-a venit mintea la cap, și și-au asigurat o Bătrânețe frumoasă indatorând zeci de generații viitoare. Și-au mărit speranța de viață, și-au votat legi în favoarea lor, toată industria ce lucra pentru tineri a început să lucreze pentru ei - mai ții minte Bătrânii ăia care dansau în clădirea de lângă magazin, pe vremuri era o distracție pentru tineri, acum doar pentru ei.
- Da, cine știe câte alte lucruri frumoase li se întâmplă. Îți vine să sari tinerețea și să te trezești direct în Vârsta de Aur. Am auzit că dincolo începe cu 5 ani mai devreme, super tare.
- Zvonuri, liniștește-te. La fel și cu faza aia cu 2 zile pe an libere, nu prea îmi vine să cred. Nu mai e nici o țară ca alea de pe vremuri, Bătrâni sunt peste tot și se comportă la fel. Poate e tot o tactică politică, de a atrage mai mulți tineri în țara lor, să îi pună să muncească, că cine mai face copii în timpurile astea. Numai dobitoci ca George capsomanul, numai tipi din ăia fac copii pentru un punctaj mai bun și să fie Bătrân mai devreme.
Preț de un sfert de oră se făcu tăcere, fiecare își motiva fuga cum știa mai bine, nu reușeau să își găsească motive solide în vorbele celuilalt. Apoi, Sergiu din nou:
- Câteodată mă gândesc cât de egoist pot să fiu, desigur că Sistemul e bun și e corect, nu pot să îmi dau seama ce mă împinge să-l urăsc. Toți Bătrânii au muncit toată tinerețea lor, au tras pentru datoriile Părinților lor, merită o Vârstă de Aur lipsită de griji și plină de fericire. E normal ca alții să muncească pentru ei.
- Da, și eu, zise Mihai cu privirea înspre mal, imaginîndu-și cum era viața tinerilor din cărțile pe care le găsise în cutiile din pereți ale primului Bătrân pe care îl slujise.
- Ești sigur că ceilalți grăniceri o să ne lase să trecem?
- Da, aproape sigur, nu refuză ei încă 2 sclavi.
Un zgomot le atrase atenția. Se auzea de pe apă. Barca sosise.
Au început să se târască spre mal, îmbătați de fericire. Ca să scurteze drumul, în loc să ocolească canalul din fața lor, au trecut direct prin apa mică și prin nămol. Mai aveau mai puțin de 50 de metri, când din dreapta niște pași repezi se apropiau de ei.
Barca a început să se îndepărteze. Cei doi fugari au fost ridicați de o namilă de om, iar viața lor s-a scurs în apa mică din canal, unindu-se apoi cu Dunărea. Cei 2 tovarăși fără vlagă au fost duși fără împotrivire la unitatea polițienească de graniță, de grănicerul Pavelescu, un om aflat spre finalul Vârstei sale de Argint. În tinerețe își incercase norocul să trecă Dunărea de zeci de ori, însă acum nu mai era tentat. Bătrânii îi asiguraseră un trai mai bun pe malul ăsta. Acum, mai avea nevoie de 2 capturi și putea să treacă la Vârsta de Aur la începutul săptămânii viitoare. Cu punctaj maxim.
- Gata, am sosit - au fost vorbele pe care tovarășul său i le-a înfipt în inimă. A venit barca?
- Nu, încă nu, m-am uitat până aproape de celălalt mal și nu am văzut nimic. Probabil că mai avem de așteptat. Nu te-a văzut nimeni?
- Nu.
Sergiu a observat niște arbuști mai aproape de mal înspre zăvoi, la vreo juma' de kilometru de punctul unde erau și au decis să se mute acolo.
În următoarea oră nu și-au mai spus nimic, tăcerea îi ajuta să își calmeze temerile și să își spună încă o dată că e bine ce fac, totul decurge cum au plănuit și odată ajunși dincolo problemele lor vor dispare.
S-au întâlnit acum 8 luni, pe când Mihai lucra pe un șantier lângă Strehaia, un Bătrân ce abia intrase în Vârsta de Aur își făcea o casă de vacanță acolo. Sergiu a venit spre finalul lucrărilor, alături de o echipă nouă, deoarece Bătrânul voia să o aibă gata până în septembrie. Prietenia lor s-a închegat aproape instantaneu, fiind cei mai tineri dintre muncitori, și cei mai prost plătiți. Duminică, de abia le ajungeau banii de o bere din care trăgeau 1 oră întreagă - timpul lor liber din fiecare săptămână. În timpul acelor pauze și-au povestit viața lor, de când au ieșit din Maternitate și și-au luat posturile în primire în cadrul Comunității. Ca mai toți adolescenții, se gândeau să fugă din țara lor, și, mai tot timpul, discuțiile se învârteau în jurul acestui subiect. Acum, sunt la un pas să își împlinească visul. Mâine, în zori, toate problemele de aici vor dispare și în sfârșit vor trăi și ei ca tinerii din poveștile de dincolo pe care și le spuneau în secret.
Întunericul s-a lăsat de tot, iar luna era acoperită de nori. După toate lucrurile prin care trecuseră, măcar natura ținea cu ei.
- Am făcut niște calcule - rupse la un moment dat Sergiu tăcerea - și am aflat când Bătrânii nu vor mai conduce Comunitățile. Prin 2180, majoritatea va fi alcătuită din oameni ce încă nu au intrat în Vârsta de Argint, și pot modifica toate legile în favoarea lor și a tinerilor ce vor veni după ei.
- Iar începi? Am mai discutat despre asta de o mie de ori. Ca orice generație, și acea din 2180 se va îndrepta spre Vârsta de Aur, nu își vor sacrifica cea mai lungă și mai fericită parte a vieții lor pentru a trăi câțiva ani mai bine. Iar argumentul tău că ei se vor gândi la viitorii tineri, copiii lor, mi se pare pueril. Să te văd cum o să gândești peste 15-20 de ani, nu cred că o să mai susții aberațiile astea.
- Dar tu mi-ai spus că ai citit despre lumea Veche, unde tinerii erau răsfățații planetei, toate eforturile oamenilor se îndreptau spre a le satisface orice își doreau.
- Da, așa e, mă mir și acum cum de oamenii erau așa de lipsiți de egoism și cu așa spirit de sacrificiu. Să te zbați atât pentru generațiile ce îți urmează, mie personal mi se pare ilogic. Cu timpul însă, le-a venit mintea la cap, și și-au asigurat o Bătrânețe frumoasă indatorând zeci de generații viitoare. Și-au mărit speranța de viață, și-au votat legi în favoarea lor, toată industria ce lucra pentru tineri a început să lucreze pentru ei - mai ții minte Bătrânii ăia care dansau în clădirea de lângă magazin, pe vremuri era o distracție pentru tineri, acum doar pentru ei.
- Da, cine știe câte alte lucruri frumoase li se întâmplă. Îți vine să sari tinerețea și să te trezești direct în Vârsta de Aur. Am auzit că dincolo începe cu 5 ani mai devreme, super tare.
- Zvonuri, liniștește-te. La fel și cu faza aia cu 2 zile pe an libere, nu prea îmi vine să cred. Nu mai e nici o țară ca alea de pe vremuri, Bătrâni sunt peste tot și se comportă la fel. Poate e tot o tactică politică, de a atrage mai mulți tineri în țara lor, să îi pună să muncească, că cine mai face copii în timpurile astea. Numai dobitoci ca George capsomanul, numai tipi din ăia fac copii pentru un punctaj mai bun și să fie Bătrân mai devreme.
Preț de un sfert de oră se făcu tăcere, fiecare își motiva fuga cum știa mai bine, nu reușeau să își găsească motive solide în vorbele celuilalt. Apoi, Sergiu din nou:
- Câteodată mă gândesc cât de egoist pot să fiu, desigur că Sistemul e bun și e corect, nu pot să îmi dau seama ce mă împinge să-l urăsc. Toți Bătrânii au muncit toată tinerețea lor, au tras pentru datoriile Părinților lor, merită o Vârstă de Aur lipsită de griji și plină de fericire. E normal ca alții să muncească pentru ei.
- Da, și eu, zise Mihai cu privirea înspre mal, imaginîndu-și cum era viața tinerilor din cărțile pe care le găsise în cutiile din pereți ale primului Bătrân pe care îl slujise.
- Ești sigur că ceilalți grăniceri o să ne lase să trecem?
- Da, aproape sigur, nu refuză ei încă 2 sclavi.
Un zgomot le atrase atenția. Se auzea de pe apă. Barca sosise.
Au început să se târască spre mal, îmbătați de fericire. Ca să scurteze drumul, în loc să ocolească canalul din fața lor, au trecut direct prin apa mică și prin nămol. Mai aveau mai puțin de 50 de metri, când din dreapta niște pași repezi se apropiau de ei.
Barca a început să se îndepărteze. Cei doi fugari au fost ridicați de o namilă de om, iar viața lor s-a scurs în apa mică din canal, unindu-se apoi cu Dunărea. Cei 2 tovarăși fără vlagă au fost duși fără împotrivire la unitatea polițienească de graniță, de grănicerul Pavelescu, un om aflat spre finalul Vârstei sale de Argint. În tinerețe își incercase norocul să trecă Dunărea de zeci de ori, însă acum nu mai era tentat. Bătrânii îi asiguraseră un trai mai bun pe malul ăsta. Acum, mai avea nevoie de 2 capturi și putea să treacă la Vârsta de Aur la începutul săptămânii viitoare. Cu punctaj maxim.
